Când afli cum va începe, de fapt, noul an școlar în România: DSP a făcut acum anunțul mult așteptat

de: Alexandru Puiu
19 08. 2020

Din cauza modului în care fluctuează numărul de bolnavi de coronavirus în România, situația legată de începerea noului an școlar este una foarte incertă.

În mod regretabil, părinții care ard de nerăbdare să știe în ce condiții vor reveni copiii din România pe băncile școlii, vor afla răspunsul la această întrebare abia pe 7 septembrie. Atunci, DSP-urile vor informa inspectoratele școlare și comitetele pentru situații de urgență cu referire la situația epidemiologică. Ca referință, acesta este cel mai important aspect în ceea ce privește noul an școlar în instituțiile de învățământ de la noi.

Direcţiile de sănătate publică trebuie să informeze până la data de 7 septembrie inspectoratele şcolare şi comitetele pentru situaţii de urgenţă cu privire la situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi, în funcţie de care vor fi luate măsuri pentru începerea şcolii, prevede unui proiect de ordin de ministru publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Practic, așa se va decide pe care dintre cele trei scenarii publicate deja se va merge într-o localitate sau alta.

Potrivit sursei citate, ISJ / ISMB propune spre aprobare CJSU / CMBSU scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ în concordanţă cu situaţia epidemiologică la data de 7 septembrie, infrastructura şi resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

În București, situația este și mai gravă. Oamenii din capitală trebuie să aștepte un pic mai mult. Comitetul Judeţean / al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU / CMBSU) va transmite până la data de 10 septembrie decizia privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021.

„Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile de învăţământ vor urma unul dintre cele trei scenarii este rata incidenţei cumulate (numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori). În contextul confirmării unuia sau mai multor cazuri de COVID-19 la nivelul unei unităţi de învăţământ se vor aplica criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ din prezentul document, clasa sau întreaga şcoală putând fi închise pentru 14 zile, cursurile desfăşurându-se online”, mai prevede proiectul.

Referința pentru acest scenariu radical este dată de trei cazuri înregistrate în aceeași școală. Dacă se va întâmpla asta, se suspendă cursurile pentru o perioadă de 14 zile în unitatea de învățământ cu pricina. În cazul apariţiei de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul cadrelor didactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ, care va informa DSPJ. Pentru mai multe detalii despre acest proiect, accesează acest link.